Va spuneam in primul post in care vorbeam despre Isabel… micuta a fost operata si prin efortul combinat al mai multor oameni si organizatii, va ajunge acasa. Din momentul in care va ajunge acasa… lupta va continua. Pentru ca medicii care-au salvat-o vor fi departe, dar mai ales pentru ca Isabel va avea nevoie de tratamente si medicamente, iar acestea sunt scumpe, al naibii de scumpe!
Pana acum avem doar o estimare, in jur de 600 de euro (vom sti clar suma la externare, cand doctorii le vor inmana parintilor lista finala cu medicamentele si procedurile).
Nu trebuie sa insist foarte mult, cred ca le este clar tuturor ca aceasta estimare depaseste cu mult puterile parintilor, trecuti deja de capatul resurselor. Au nevoie de ajutor.
Noi, Zambet si Suflet suntem o asociatie, nu o fundatie. Noi nu avem fonduri la dispozitie pentru a putea schimba lumea dintr-o singura miscare. Dar avem vointa, avem iscusinta si avem ceva foarte de pret: avem prieteni.
Asa ca am gandit un mecanism simplu: strangem spatiu publicitar de la prietenii nostri bloggeri. Cand avem o lista frumusica de bloggeri care ne pun la dispozitie acest spatiu lunar, incercam sa-l vindem unui client care sa poata sa suporte acest buget lunar.
Primul pe lista noastra este Arhi. A spus din prima “DA!”, fara ezitari, fara ascuns dupa degete. Ii multumim! La fel cum le vom multumi tuturor celor care se vor implica si vor ajuta.
Din acest moment ne-am apucat sa completam lista.
Deci:
1. Arhi – 300×250 / 6 luni
2. Andreea Ibacka – 125×125 / termen nelimitat
3. Berti Panaiot – 300×250 /6 luni
4. CeRecomand.ro – 300×250 / termen nelimitat
5. Mordechai – asteptam info
6. Andrei Crivat – 125×125 / 6 luni
7. Marius Matache – 300×250 / 6 luni
8. Foreverfolk – 300×250 / 3 luni
9. Manafu – 125×125 / 6 luni
10. Gaben – 300×250 / 6 luni
11. Lipa-Lipa – 300×250 / termen nelimitat
12. Tiflo – 300×250 / termen nelimitat
13. Simona Stanescu – 300×250 / termen nelimitat
14. Auras Mihai – 300×250 / termen nelimitat
15. Andrei Cismaru – 250×250 / termen nelimitat
16. Andrei – 300×250 / termen nelimitat
17. Marian Hurducas – 250×250 / 6 luni
18. Cris-Mary – 125×125 / termen nelimitat
19. Waven.ro – 250×250 / termen nelimitat
20. TVdece – 125×125 / termen nelimita
21. Auras Mihaiu – 200×300 / 1 an
22. Valy – 125×125 / termen nelimitat
23. Sorin Grumazescu – 280×250 / termen nelimitat
24. Nutzu – 200×200 / termen nelimitat
25. Otilia – 300×250 / termen nelimitat
26. Daniel Rus – 125×125 / termen nelimitat
27. Kriogen – 300×300 / termen nelimitat
28. Aditza – 300×250 / 3 luni
29. Razvan – 250×250 / 6 luni
30. Toma Nicolau – 125×125 / termen nelimitat
31. Miluch – 125×125 / termen nelimitat
32. Ionut Bunescu – 125×125 / termen nelimitat
33. Stefan – 292×260 / 6 luni
34. Suzy – 125×125 / termen nelimitat
35. Stefania – 250×300 / termen nelimitat
36. Constantin Postolache – 250×250 / 6 luni
37. Albinuta Veninoasa – 125×125 / termen nelimitat
38. Gabriel Mangiurea– 125×125 / termen nelimitat
39. Brylu – 125×125 / termen nelimitat
40. Octi – 125×125 / termen nelimitat
41. Anca Duma – 125×125 / termen nelimitat
42. Mimanu – 125×125 / termen nelimitat
43. Bogdanelu – 125×125 / termen nelimitat
44. Marius – 125×125 / termen nelimitat
45. Soro – 250×250 / termen nelimitat
46. George – 250×250 / termen nelimitat
47. Roxana B. – 125×125 / termen nelimitat
48. Alex Negrea – 200×200 / 6 luni
49. Cosmina – 125×125 / termen nelimitat
50. Stefan – 150×150 / termen nelimitat
51. Dan Dragomir – 300×250 / termen nelimitat
52. Alex Mielus – 250×150 / termen nelimitat
53. Sorin – 300×250 / 6 luni
54. Sorin Rusi – 300×250 /termen nelimitat
55. Airlines Travel – 300×260 / 6 luni
56. Experthost – asteptam info
57. Catalin Paval – 250×600 / termen nelimitat
58. Andi Miron – 300×250 / termen nelimitat
Cabral – 300×250 / termen nelimitat
Te inscrii printr-un comentariu. Te rog, specifica si formatul bannerului, precum si perioada pe care esti dispus sa sustii campania. Mersi!
Treceţi-mă pe listă!
125 x 125 / 6 luni
si la mine se poate un 300*250 pe 6 luni si unul identic pe 3 luni pe http://www.foreverfolk.com
si eu pun un baner de dimensiunile 300×250 / pe termen nelimitat.
Sustin si eu campania cu: http://www.lipa-lipa.ro si http://www.simonastanescu.ro
Format banner: 300×250
Termen: nelimitat
Un 300 x 250 pe 6 luni. Plus niste alte mici chestii…
Din cate estimam… acele mici chestii in plus vor conta mai mult decat banner-ul. 🙂
300X250 nelimitat pe http://gadgetcontrol.eu/
Sustin si eu cu un 300×250
300 x 250 / termen nelimitat.
250×250 cat e nevoie
250×250 – 6 luni
Sustin si eu 125×125 pe o perioada nelimitata
250×250 , termen nelimitat. cel puțin atât!
125×125 cat e nevoie
Și eu cu 200 x 300 1 an.
Trece si pe baiatu cu 125×125 – nelimitat
280 x 250. Termen nelimitat.
250×150 / 300×150 – voi pune bannerul pe 3 bloguri si il voi afisa pana cand imi veti spune voi sa nu-l mai tin 😉
Si eu, ca doar am beneficiat de tricouri de la asociatie :). 200×200 – nelimitat
Da the rog adauga-ma si pe mine cu termen nelimitat cu un banner 300*250.
http://www.otiliasblog.ro
Te pup
125×125 – cat e nevoie
Sunt convins ca se va gasi o companie care sa ofere suma necesara, iar eu ajut cu un banner 300×300 – nelimitat
Orice tip de banner pana la sfarsitul anului 2012 sau pe perioada de 3 luni
6 luni 250X250
125-125 cat e nevoie
LaptopNews.ro sustine campania cu un banner in format 300 x 250 – 6 luni . Pe sorin.rusi.ro – 300 x 250 nelimitat. AirlinesTravel – 300 x 250 – 6 luni! Doamne ajuta sa reusim strangerea de fonduri!
125 x 125, cat este nevoie.
125 x 125 cat e cazul
292 x 260 pentru 6 luni
Sustin si eu – 125×125 – termen nelimitat. (si chiar mai mare)
O bucatica de 250×300 si la noi, oricat este nevoie. Sanatate micutei si multa putere parintilor.
250×250 timp de 6 luni.
Sunt mic, dar ma alatur si eu in asemenea cazuri.
Prefer sa dau decat sa primesc !
Orice marime, nelimitat.
Mă alătur şi eu, oricât de mic aş fi.
125×125, nelimitat.
Multumita lui Cabral am ajuns aici si va pot ajuta cu spatii de dimensiuni: 145×145, 250×400 si 180×250 pe 2 site-uri (deocamdata) indiferent de perioada, atata timp cat este pentru un scop nobil. Am sa cer ajutor si sper sa mai pot gasi 2-3 site-uri.
Ziua buna. Asteptam sa ne spuneti care sunt site-urile. Multumim.
Am trimis detaliile pe contact[@]*
Am inteles de la Cabral ca vorbiti direct, sper sa iasa bine. 🙂
125 x 125 sau 468 x 60 pentru cat timp e nevoie
Vanzarea spatiului se face catre o singura persoana pt. o perioada 3 luni?
Nu, cautam contract pe 6 luni minim.
125 x 125 termen nelimitat 🙂
125 x 125 – perioada nelimitata. Sa fie bine! 🙂
250 x 250 – 6 luni + 10 euro / luna prin transfer bancar lunar daca e posibil
125×125 nelimitat, şi pe alte două site-uri de pe 15 septembrie
125×125, termen nelimitat
250 lăţime, oricât timp e nevoie.
250 x [cât o fi] / cât e cazul.
800 x ~200 / cât e cazul.
Si eu pe 6 luni cu 125x125px.
Susţin şi eu : 125×125 – termen nelimitat …http://roxanabursuc.com
Susţin şi eu : 125×125 – termen nelimitat
Contaţi şi pe mine. 200x200px timp de şase luni.
http://watzap.blog.com/
150/150 2unlimited.
300×250 pixeli cat este nevoie 🙂
Va pot ajuta si eu cu un banner 200 x 600 (skyscraper) pe o perioada nelimitata.
300×250 Termen nelimitat.
O mana am dat si io aici http://mierea-de-albine.blogspot.ro/2012/09/cabral-intinde-o-mana-de-ajutor-il.html
Luati-ma si pe mine in calcul: 250 x 600 timp nelimitat.
Ma inscriu si eu in lista.300×250 termen nelimitat.
125×125 cat este nevoie 🙂
Sustin si eu cu 300 x 200 pe termen nelimitat.
125*125 – termen nelimitat.
Pune-ma te rog pe lista cu un 300×250 termen nelimitat pe http://www.permis-de-conducere.ro
Andrei, promit sa te anuntam cand pornim o alta campanie, pentru cea cu Isabel ne limitam din motive obiective la numarul de bloggeri parteneri actual. Mersi!
Blogul e micut, dar daca ajuta, cu placere!
Va puteti baza pe un spatiu de 250X150 pe o periaoada nelimitata.
Salut, promit sa te anuntam cand pornim o alta campanie, pentru cea cu Isabel ne limitam din motive obiective la numarul de bloggeri parteneri actual. Mersi!
60 e un număr mai frumos decât 59.
Mă alătur şi eu cu un banner 200×200 px pentru măcar 3 luni de zile. (şi mai vedem pe urmă)
Elena, promit sa te anuntam cand pornim o alta campanie, pentru cea cu Isabel ne limitam din motive obiective la numarul de bloggeri parteneri actual. Mersi!
Buna seara, nu putem avea si un IBAN unde cine dorește sa vireze bănuti , sa știe unde o poate face? Numai bine fetiței si părinților credință si speranța, au pentru ce si pentru cine lupta.
Buna. Sunt si eu alaturi de micuta: 300 x 200 pe termen nelimitat.
Gabriela, promit sa te anuntam cand pornim o alta campanie, pentru cea cu Isabel ne limitam din motive obiective la numarul de bloggeri parteneri actual. Mersi!
Sustin si eu, ofer banner 300×250 pe http://www.dameno.info pentru trei luni de zile.
Alin, promit sa te anuntam cand pornim o alta campanie, pentru cea cu Isabel ne limitam din motive obiective la numarul de bloggeri parteneri actual. Mersi!
ma alatur si eu cu un banner de 300×250
Salutare, promit sa te anuntam cand pornim o alta campanie, pentru cea cu Isabel ne limitam din motive obiective la numarul de bloggeri parteneri actual. Mersi!
Cum se pot face donatii?
Mihaela, ai in pagina de donatii toate info-urile necesare. mersi!
125*125 cat timp este nevoie o zi buna!
Monica, promit sa te anuntam cand pornim o alta campanie, pentru cea cu Isabel ne limitam din motive obiective la numarul de bloggeri parteneri actual. Mersi!